Cocosul de munte

Ultima actualizare: vineri, 13 ianuarie 2012 09:01 Scris de admin vineri, 13 ianuarie 2012 08:58

Din cate stim la ora aceasta vanatoarea la cocosul de munte nu mai este permisa in Romania. Nici nu stii pe cine sa dai vina.

Am intrebat si eu in stanga si in dreapta si toti “mai marii” – eu as spune “marii incompetenti ai vanatorii romanesti” – dau vina pe Uniunea Europeana, pe ecologisti pe cei cu pasarile dar nu spun nimic ca nici nu au negociat nimic in privinta vanatorii cand sa facut aderarea la Uniunea Europeana si de fapt nici nu sau fost interesati de nimic in afara de interesele proprii si acum ne-an trezit ca “superba” Uniune Europeana nu ne mai lasa sa vanam cocosul de munte.

Cred ca aceasta situatie privind vanarea cocosului de munte de la noi nu reprezinta nimic mai mult decat nivelul “infect de scazut” al calitatii celor care diriguesc vanatoarea de la noi. Nici nu am ce sa spun mai mult pentru ca ma dezgusta total aceasta situatie de la noi si calitatea oamenilor de varf a acesteia.

Petru Didi Antonovici

Sticla de cognac

Ultima actualizare: sâmbătă, 25 decembrie 2010 08:45 Scris de admin sâmbătă, 25 decembrie 2010 08:41

Prin anii cand mergeam cu tatal meu la vanatoare, am facut acestuia o farsa in care pe jumatate am picat si eu.

O data cand la o masa de pranz in care mai eram cu un prieten sau doi  am avut nevoie de ceva de baut ca sa ii servesc. Cum nu gaseam nimic prin casa si cum parintii mei erau plecati, mi-am adus aminte ca in masina la tatal meu era mai intotdeauna cate ceva de baut asa ca sa fie acolo la vreo nevoie. Am scotocit si am dat de o sticla de cognac de un litru.

Am luat sticla si am baut ce am baut din ea si restul l-am pus in alta sticla.  Apoi cu mare grija am facut un ceai de pojarnita – sunatoare – bine fiert ca sa ajunga la culoarea cognacului si l-am pus  in sticla si sticla inapoi in masina si gata.

Dupa o bucata buna de vreme merg cu tatal meu la vanatoare de iepuri uitand de chestia care am facut-o cu sticla de cognac din masina. Dupa vanatoare ne asezam la un foc si scoatem toti de mancare din ranite. Mancam ce mancam cand tatal meu ma trimite la masina sa aduc o sticla de cognac sa sevim vanatorii. Atunci mi-am amintit instant de ce facusem cu sticla si ce era in ea. Intai m-am facut ca nu o gasesc dar la insistentele tatalui meu “am gasit” sticla si am adus-o la cercul de vanatori. Tata cu mult tact a deschis sticla si a servit roata pe toti vanatorii. Pentru ca tata era o persoana foarte respectata in cercul de vanatori acestia nu au rectionat imediat ce au gustat “cognacul-ceai”, s-au uitat intai unii la altii si la un moment dat au izbucnit in ras crezand de fapt ca tata le-a facut o farsa cand tocmai nu era nimic de baut la masa vanatorilor. Vanatorii au luat asta ca pe o invatatura de minte pentru ca de multe ori la vanatoare ii bateau apropouri lui tata sa dea si el ceva de baut si acesta se cam “facea ca ploua”.  Tata nu prea voia sa dea de baut la vanatoare si nici sa opreasca pe la carciumi la intoarcerea de la vanatoare pentru ca el nu bea alcol niciodata “la volan” si atunci nu ii convenea “sa stea” dupa vanatorii care aveau chef de “un sprit”. Si din acest motiv vanatorii au luat aceasta ca pe “inavatatura de minte” din partea lui ca sa ii “lecuiasca” sa mai bata apropouri cu bautura. 

Dar tata nu gustase “licoarea” pentru ca era cu masina si nu si-a dat seama ce este. Dupa rasesetele pe saturate ale vanatorilor tata a aflat intr-un final cu ce a servit de fapt vanatorii si ca in loc de cognac era ceai si cand s-a uitat o data la mine !!!

Petru Didi Antonovici

Cum se termina vanatoarea?

Ultima actualizare: sâmbătă, 27 noiembrie 2010 11:30 Scris de admin sâmbătă, 27 noiembrie 2010 11:30

Pe vremea cand am inceput sa umblu si eu pe la vanatoare, prin anii ’60 si apoi multi ani dupa aceia, chiar si in zilele noastre inca in ceva locuri vanatoarea se termina cu o mica agapa. Nu era neaparat un chef in toata regula mai ales daca vanatoarea era la vanat mic, dar se adunau vanatorii la un vin fiert, in jurul unui foc, se mai scotea tot ce era prin ranita, se pune totul la gramada si incet incet se aseza de o mica agapa, cu povesti, cu glume, cu sicane, cu farse.

M-am mutat in zona Bucurestiului de cativa ani si merg aici la vanatoarea ce se organizeaza cu grupa de cateva ori pe an.  Aici nici nu se pune problema macar sa se stea la masa intr-o pauza. Despre vreo agapa cat de mica la urma nici vorba. Toti “o rup”  la masina cand se termina de parca “vin turcii”, toti sunt disperati sa plece cat mai repede,  mai sa nu isi mai spuna nici “salut” la plecare.

Despre vreun farmec al vanatorii nici vorba, numai si numai oameni inbufnati, nemultumiti, nervosi, irascibili de parca iti este si sila sa te mai duci.

Petru Didi Antonovici

Designed by RocketTheme
WordPress is Free Software released under the GNU/GPL License.