Sitarul

Actualizat la miercuri, 25 august 2010 05:26 Scris de admin miercuri, 11 august 2010 08:58

Fascinanta ca comportament si ca dificultate a vanatorii aceasta pasare destul de controversata ofera multiple clipe de neuitat la vanatoare cat si la observatii celor impatimiti de ea.

Sunt tari ca Franta, Italia, Grecia poate si altele, unde exista vanatori care practica vanatoarea exclusiv la aceasta specie de vanat si la altceva nu. Adica numai “sitaristi”.

Acestia isi “petrec” vanatoarea numai la cele doua pasaje ale sitarului cutrierand Europa de la sud la nord si invers si au prieteni peste tot unde sunt sitari si de unde isi primesc pretioasa informatie ca “au cazut sitarii”.

Au cluburi in care activeaza, unde socializeaza, unde isi schimba impresii si unde cu siguranta se “lauda” cu ispravile vanatoresti.

La noi numarul “sitaristilor” este foarte restrans si asta poate ca este si bine si rau.

Am petrecut si eu nenumarate “iesiri” la “pasajul de seara”, uneori vanand alteori numai de dragul observatiilor. Inconfundabilul “quor,…quor … pst, pst,“  trezeste intodeauna emotii vanatorului de parca ai senzatia ca de fiecare data te intalnesti in premiera cu acesta pasare.

Scolopax Rusticola si din Familia Scolopacidae – pe numele sau din carti – acesta pasare mai ofera pe langa “emotiile” unice de la vanatoare si un mult ravnit “trofeu”, purtat cu mandrie de vanatori la palarie. Este vorba de “pana pictorului” sau “penita” cum se mai numeste pana “recoltata” de la cotul aripii.

Nu cred ca este vanator “implinit” daca nu a “conoscut” sitarul.

Petru Didi Antonovici